E-commerce: definiție, avantaje și dezavantaje
E-commerce, sau comerțul electronic, reprezintă cumpărarea și vânzarea de bunuri sau servicii în mediul online pe internet. De asemenea, termenul poate face referire și la alte activități online, precum licitațiile, vânzarea de bilete și operațiunile bancare.
În acest articol, prezentăm diferitele tipuri de e-commerce, avantajele și dezavantajele e-commerce-ului și de ce este important e-commerce-ul.
01 Care sunt diferitele variante de E-commerce?
E-commerce este o partea esențială a multor afaceri care se bazează pe vânzarea online de produse fizice sau servicii. Acestea sunt principalele modalități de e-commerce:
Business-to-business (B2B)
B2B înseamnă că afacerile au ca obiect de activitate vânzarea de materii prime sau de componente, prin intermediul e-commerce, către alte afaceri, care vor folosi ulterior aceste materiale pentru a-și crea propriile produse.
Consumer-to-consumer (C2C)
E-commerce C2C presupune că un consumator vinde către alți consumatori. Site-uri de tipul eBay și E-mag sunt exemple de acest tip de comerț electronic.
Consumer-to-business (C2B)
E-commerce C2B constă în vânzarea de către consumatori a produselor sau serviciilor lor către companii.
Business-to-administration (B2A)
E-commerce B2A presupune tranzacții între companii și administrația publică, printre care se numără domenii reprezentate de securitatea socială, protecția muncii și juridic.
Consumer-to-administration (C2A)
E-commerce C2A privește tranzacțiile efectuate între consumatori și administrația publică, în care consumatorii plătesc anumite servicii, cum ar fi impozitele și întocmirea documentelor juridice.
E-commerce mobil (M-commerce)
Este o categorie de e-commerce în creștere, bazată pe tranzacții de vânzare online realizate cu ajutorul dispozitivelor mobile, precum smartphone-urile și tabletele. M-commerce cuprinde cumpărăturile mobile, operațiunile bancare mobile și efectuarea de plăți mobile.
Chatbot-urile mobile oferă, de asemenea, oportunități de comerț electronic pentru afaceri, permițându-le consumatorilor să efectueze tranzacții cu companiile prin intermediul conversațiilor vocale sau text.
02 Exemple de E-commerce
Printre tipurile de e-commerce se numără și diferite modele operaționale de e-commerce, care se deosebesc în funcție de relația dintre operațiune și produsele sau serviciile comercializate. Printre cele mai întâlnite exemple se numără:

Cu amănuntul
Comerț electronic cu amănuntul înseamnă că un produs este vândut direct unui client.
Comerț cu ridicata
Comerț electronic cu ridicata înseamnă că produsele sunt vândute în vrac, de obicei unei companii de distribuție care, la rândul ei, le vinde clienților săi.
Produse fizice
Comerț electronic cu produse fizice face referire la toate produsele care impun stocuri și trebuie livrate fizic.
Produse digitale
Comerțul electronic de produse digitale cuprinde acele produse achiziționate sub formă de bunuri ce pot fi descărcate – precum cărți, template-uri sau cursuri.
Servicii
Comerț electronic de servicii descrie serviciile achiziționate și, adesea, taxate în funcție de timpul petrecut pe parcursul prestării serviciului.
Crowdfunding
Comerț electronic de crowdfunding înseamnă că se colectează bani sub formă de capital înainte ca un produs să fie disponibil.
Dropshipping
Comerț electronic dropshipping presupune că un produs este vândut de o companie care își externalizează producția și expedierea către o altă companie.
Abonament
Comerț electronic cu abonament apare atunci când un client achiziționează un anumit produs sau serviciu în mod recurent – săptămânal, lunar, anual etc. – care este taxat în mod automat și care completează produsul.
03
Avantajele și dezavantajele
E-commerce
Avantajele comerțului electronic constau în disponibilitatea sa non-stop, viteza de acces, accesibilitatea bunurilor și serviciilor disponibile la scară largă pentru consumatori, accesul ușor și prezența internațională.

Disponibilitate
Cu excepția întreruperilor sau a mentenanței periodice, site-urile de comerț electronic sunt disponibile 24 de ore din 24, 7 zile din 7, oferind vizitatorilor posibilitatea de a naviga și de a face cumpărături în orice moment.
Viteza de acces
Dacă cumpărătorii dintr-un magazin fizic pot fi încetiniți de aglomerație, site-urile de e-commerce funcționează rapid, fapt determinat de considerentele legate de procesare și de viteza de transfer a datelor, atât pe dispozitivul consumatorului, cât și pe site-ul de comerț electronic.
Site-urile de produse și paginile coșului de cumpărături se încarcă în câteva secunde sau mai puțin. O tranzacție de comerț electronic poate cuprinde câteva clicuri și poate dura mai puțin de 5 minute.
Accesibilitate largă
Sloganul inițial al Amazon a fost „Cea mai mare librărie din lume”. Această afirmație putea fi făcută pentru simplul motiv că era un site de comerț electronic și nu un magazin fizic care trebuia să dețină fiecare carte pe rafturile sale.
E-commerce-ul permite brandurilor să pună la dispoziție o varietate largă de produse, care sunt apoi expediate dintr-un depozit după efectuarea unei plăți. Consumatorii au probabil mai mult succes în a găsi ceea ce își doresc.

Acces ușor
Pentru clienții care fac cumpărături într-un magazin fizic ar putea fi dificil să identifice culoarul în care se află un anumit produs. În comerț electronic, vizitatorii pot naviga prin paginile categoriilor de produse și au posibilitatea de a căuta imediat produsul respectiv cu ajutorul căutării pe site.
Prezență internațională
Afacerile fizice vând clienților care le vizitează fizic magazinele. Datorită e-commerce, afacerile pot vinde către orice client care are acces la internet. Potențialul e-commerce-ului este de a extinde numărul de clienți ai unei afaceri.
Reducerea costurilor
Afacerile de comerț electronic de tip pure play elimină costurile generate de magazinele fizice, precum chiria, inventarele și casierii, chiar dacă pot avea costuri de transport și de depozitare.
Personalizarea și recomandarea de produse
Site-urile de e-commerce pot monitoriza istoricul de navigare, căutarea și achizițiile vizitatorilor. Se pot folosi de această informație pentru a oferi recomandări utile și personalizate de produse precum și pentru a obține informații valoroase despre piețele țintă.
Exemple: secțiunile din paginile de produse Emag denumite ” Cumpărate frecvent” și „Clienții care au vizualizat acest articol au vizualizat și acest articol”.
Dezavantajele observate ale e-commerce cuprind un serviciu clienți uneori limitat, posibilitatea consumatorilor de a vedea sau de a atinge un produs înainte de a-l cumpăra și termenul de livrare a produsului.

Serviciu clienți limitat
Atunci când un client are o întrebare sau o nelămurire într-un magazin fizic, se poate adresa unui angajat, unui casier sau managerului magazinului pentru ajutor. În cazul unui magazin de e-commerce, serviciul pentru clienți poate fi limitat:
Site-ul ar putea oferi asistență telefonică doar într-un anumit interval orar al zilei sau un apel la numărul de telefon al serviciului de relații cu clienții ar putea ține clientul în așteptare.
Lipsa posibilității de a atinge sau de a vedea
Imaginile de pe site-ul web vă pot oferi o idee bună asupra unui produs, însă este cu totul altceva decât să îl puteți experimenta „direct”, de exemplu, să ascultați muzică la boxe, să apreciați calitatea imaginii unui televizor sau să probați o rochie sau o cămașă.
E-commerce poate determina consumatorii să primească produse diferite de așteptările lor, fapt care duce la returnarea lor. În anumite situații, clientul este cel care suportă costurile de transport al articolului returnat către vânzător.
Timpul de așteptare
În cazul în care un client găsește un produs care îi place într-un magazin, el plătește produsul și pleacă cu el acasă. În cazul e-commerce, este nevoie de un termen de așteptare până ce produsul este expediat la adresa clientului.
Cu toate că intervalele de livrare sunt în scădere, deoarece livrarea chiar a doua zi este acum destul de des întâlnită, totuși aceasta nu este instantanee.

Securitate
Hackerii pricepuți pot crea site-uri web care arată autentic și care pretind că vând produse renumite. Însă, site-ul respectiv le trimite clienților produse furate sau o imitație a acestor produse – sau, mai simplu, preia informațiile cardului de credit al clienților.
Site-urile autentice de e-commerce sunt și ele riscante, mai ales atunci când clienții își salvează informațiile cardului de credit la comerciant pentru a ușura achizițiile viitoare. În cazul în care site-ul comerciantului cu amănuntul este spart, hackerii pot intra în posesia informațiilor despre cardurile de credit ale clienților.
04 Platforme și furnizori de comerț electronic
O platformă de e-commerce este un instrument utilizat pentru a administra o afacere de comerț electronic. Sunt disponibile diferite platforme de e-commerce adaptate nevoilor clienților, de la afaceri mici la companii mari.
Printre aceste platforme de e-commerce se numără marketplace-uri online, cum ar fi Amazon și Emag, care presupun o simplă înregistrare a unui cont de utilizator și o instalare ușoară sau chiar deloc a sistemului tehnic.
Un alt model de platformă de e-commerce este SaaS, prin care proprietarii de site-uri se pot abona pentru a „închiria” spațiu într-un serviciu găzduit în cloud, care nu are nevoie de dezvoltare internă sau de o infrastructură la fața locului.
Alte platforme de e-commerce pot veni sub forma unor platforme open source care au nevoie de un spațiu de găzduire (în cloud sau la sediu), de o implementare manuală completă și de servicii de mentenanță.

Exemple de platforme open source sunt:
- Shopify
- GoMag
- WooCommerce
- Magento
05 E-commerce poate funcționa în asociere cu comerțul cu amănuntul fizic?
Da, sub forma unui sistem de vânzare online pe toate canalele.
Conceptul de tip „omni channel retailing” face referire la strategiile pe care comercianții le implementează pentru a îmbina cumpărăturile online cu cele dintr-un magazin cu amănuntul fizic în scopul unei experiențe continue a clienților.
Acest trend le permite consumatorilor să facă tranziția cu ușurință între cele două segmente.
Alături de comerțul cu amănuntul fizic, comerțul electronic schimbă procedurile de gestionare a întregului proces de aprovizionare în rândul afacerilor, datorită digitalizării tot mai accentuate a canalelor de distribuție.
